Două din primele trei zile de la Roland Garros s-au desfășurat pe o vreme capricioasă, rece, dar toate cele 64 de meciuri din turul 1 al turneului feminin, cel care captează atenția cel mai mult în România, au fost duse la bun sfârșit. A fost o primă rundă în care trei din cele patru reprezentante, Simona Halep, Sorana Cîrstea și Monica Niculescu, au reușit să avanseze mai departe. Putea fi și a patra, dar Alexandra Cadanțu nu s-a putut opune în fața puternicei olendeze Kiki Bertens, deși a dominat primul set. Astfel, pentru prima dată în ultimii trei ani, România are mai mult de o jucătoare în turul secund.
Corespondență de la Roland Garros. Șansa pe care Simona Halep și Sorana Cîrstea n-au avut-o niciodată la Paris