Mașina care a dominat testele oficiale din aprilie a rămas cea mai rapidă pe circuitul de la Monza
Campionatul FIA GT (GT1) este sub semnul schimbărilor produse la vârf. Dacă la Silverstone a triumfat un Aston Martin, la Monza, victoria i-a revenit lui Corvette Z06. Maserati MC12 și Ferrari 430 sunt încă departe.
În timpul testelor oficiale din aprilie, mașina Corvette pilotată de francezul Christophe Bouchut și de olandezul Xavier Maassen și-a lăsat în urmă adversarele. Un decalaj asemănător s-a consemnat și duminică, pe același circuit din Monza, când bolidul echipei SRT a fost mai iute decât ceva mai galonatul Maserati.