Noul tehnician al alb-vișiniilor, Jose Peseiro, nu pare să fie prea interesat de piața românească de jucători, lusitanul îndreptându-și atenția spre fotbaliști de peste hotare.
Chiar dacă până în acest moment nu par să existe probleme de comunicare între jucătorii români și cei din străinătate, sunt și persoane care nu par impresionate de transferurile tot mai numeroase ale jucătorilor din afară. „Până acum au venit o grămadă de străini și mai toată lumea spunea că sunt extraordinari și erau văzuți titulari, mai ales la Rapid. Și n-a fost așa", a opinat mijlocașul Costin Lazăr.
Fostul „student" spune că modelul patentat de cei de la CFR Cluj poate fi o armă cu două tăișuri: „Poate să fie un lucru bun că au venit jucători străini dacă au valoare, dar poate să fie și un lucru rău dacă nu se integrează.