Finala Ligii Campionilor din acest an a reprezentat o adevărată sărbătoare pentru România, însă o singură reprezentantă a jubilat cu adevărat, Cristina Vărzaru. Bucuria extremei dreapta a fost dublă: trofeul cu Viborg și titlul de golgheter al competiției.
La 30 de ani, Cristina Vărzaru se poate considera o sportivă împlinită, deși accidentările au chinuit-o serios în ultimii ani. Ba chiar o mai deranjează, dar ea evoluează ca și cum fiecare meci reprezintă o finală. Extrema dreaptă a reușit să se impună la echipa națională, unde a cucerit argintul mondial la St. Petersburg (2005), făcându-și loc apoi la cea mai bună echipă din lume, Viborg, o adevărată selecționată mondială.