Cele 13 puncte care le separau pe Steaua și ASA Târgu Mureș păreau suficiente în iarnă, iar steliștii păreau detașați clar în câștigători. Nici măcar atunci când au pierdut trei meciuri pe teren propriu cu Rapid, Petrolul și Oțelul, steliștii nu se gândeau că vor pierde prima poziție. Ei bine, seria teribilă a Stelei, coroborată cu una fabuloasă a lui ASA Târgu Mureș, cu 10 victorii și 2 egaluri, a răsturnat din temelii situația în clasamentul Ligii 1. Cu un parcurs imaculat, mureșenii ar putea deveni prima campioană nou-promovată din istorie. Dar pe cât meritul le revine jucătorul lui Ciobotariu, cei care au pierdut titlul pe mâna lor au fost steliștii. Cu câteva gafe demne de un club amator, nu de unul care își propune an de an calificarea în grupele Ligii Campionilor, steliștii au comis câteva greșeli majore în acest retur.
Cum a pierdut Steaua primul loc în Liga 1. Șapte momente cheie în care campioana a arătat ca un club amator: pierderea mărcii, plecările din iarnă, eșecurile de pe teren propriu și evoluția neconvingătoare cu ASA