Viitorul Axintele, echipă clasată pe locul trei în Seria 2 a Ligii 3, este una dintre prezențele neobișnuite în faza șaisprezecimilor de finală ale Cupei României. Formația din Axintele, o comună micuță din Ialomița, care în 2011, la ultimul recensământ, număra doar 2559 de locuitori este una dintre cele trei echipe din Liga 3 ajunse până în această fază a competiției. După un parcurs dramatic în Cupă, în care au reușit să treacă de Dunărea Călărași și Unirea Slobozia, de fiecare dată în urma executării loviturilor de departajare, ialomțenii vor susține miercuri, de la ora 16:00, cel mai important meci din istoria de doar patru ani a echipei. Pe stadionul Comunal din Axintele va veni CFR Cluj, câștigătoare a trei trofee ale Cupei României în ultimii șapte ani.
Cum se vede din comuna Axintele, unde jucătorii sunt plătiți și la înfrângeri, meciul din Cupa României cu CFR: „Mizăm pe relaxarea lor. Avem o șansă mică, dar trebuie s-o valorificăm”