Supervizați de Copos din tribună, rapidșitii lui Jose Peseiro au început în forță partida.
Prima ocazie a venit chiar din minutul 3, J.P Pinto primește o pasă de la Djalovic, șutează de la 16 metri, dar goalkeeper-ul argeșenilor este la post și își salvează echipa.
Cinci minute mai târziu, giuleștenii sunt aproape de a deschide scorul, dar șutul lui Djalovic nimerește bara și Stoicescu scapă cu fața curată. A fost faza care a prevestit golul: o lovitură liberă executată de la 20 de metri de Julio Cesar, de pe partea dreaptă, mingea ajunge în careu, de unde este deviată în plasă de J.P. Pinto, aflat la primul gol în tricoul alb-vișiniu.
Djalovic face spectacol și ridică spectatorii în picioare după ce a intrat în careu, a driblat și portarul, dar alege să mai facă un dribling în loc să tragă în poarta goală și faza se stinge, iar Peseiro își iese din minți.