Oameni obișnuiți, sportivii au trăit și ei visul de libertate țesut în mijlocul unui Decembrie geros, când totul promitea nașterea unei alte lumi. Printre eroii care au plătit în urmă cu 20 de ani cu propria viață idealul promisiunii de mai bine se află și Radu Durbac, fostul fundaș al naționalei și antrenor al echipei de rugby Steaua.
„Nu o să uit niciodată când eram mic și veneam cu tata la stadion și mirosea a iarbă proaspăt tunsă... Tata a rămas pentru mine un model profesional, familial, este idolul meu chiar și acum, după două decenii de când a fost ucis la Revoluție", își începe povestirea Bobby Durbac, acum în vârstă de 41 de ani, fiul fostului mare rugbyst. Jucător exponențial al naționalei României în anii 70, antrenor al echipei Steaua, Radu Durbac a căzut pe 23 decembrie 1989, fiind împușcat chiar în curtea unității militare a clubului din Ghencea, unde era angajat ca maior.