Pandurii a reușit pentru al treilea an consecutiv să rămână în Liga I însă nu fără mari emoții. După un debut de sezon cu doar o înfrângere în primele șase etape, Pandurii era considerată deja revelația campionatului. Din păcate acea perioadă a fost urmată de 17 meciuri consecutive fără nici o victorie, fapt ce a adus echipa pregătită în această perioadă de Eugen Neagoe și, pentru o perioadă scurtă de portughezul Joaquim Teixeira, pe ultimul loc în clasament. Președintele Marin Condescu spune acum că a crezut că echipa se va putea salva de la retrogradare și are argumente solide, încrederea în jucători, pregătirea bună efectuată în iarnă și revenirea lui Eugen Neagoe.