Într-un decor mai alb decât tenul lui Mihai Stoica din momentul în care a anunțat că Dan Petrescu pleacă de la Urziceni, antrenorul campioanei și, în același timp, antrenorul anului 2009 în România, își trăiește la maximum finalul vacanței din Poiana Brașov înainte de experiența numită Kuban Krasnodar.
Dane, nu te mai oprești din colecționat premii. În viziunea cititorilor ProSport ești antrenorul anului și în 2009, după ce ai primit această distincție și cu un an mai devreme.
Vă mulțumesc și nu vreau să mă opresc aici. Vreau ca în 2010 să devin campion de două ori. Cu Kuban Krasnodar în liga a doua rusă și să mai primesc o medalie și de la Urziceni.
Până la urmă de ce Krasnodar? Multă lume spune că puteai obține un contract în vest după cartea de vizită făcută în Ligă.
Când am luat Unirea Urziceni după Wisla Cracovia s-a spus la fel, că m-am dus la o echipă modestă. Am avut atunci o grămadă de oferte de la Vaslui, Farul sau FC Argeș, iar la Brașov chiar m-am oprit și am și negociat. Am ales Unirea pentru acea bază sportivă și pentru proiectul pe termen lung. În condiții asemănătoare merg și la Kuban Krasnodar. Echipa e în liga a doua, dar în 3-4 ani obiectivul meu e să o duc în cupele europene, poate chiar în Champions League. La anul va fi gata baza sportivă de acolo despre care deja îmi cer să le spun cum vreau să fie, câte terenuri și astfel de lucruri.
Dan Petrescu, antrenorul anului 2009:** „Krasnodar va fi Unirea 2!”**