Francezul trebuia să facă o operație dificilă la genunchi, iar peruanul solicita un salariu de 500.000 de euro pe an
După numai patru luni de la împrumutul lor în Ghencea, Habibou și Mendoza au părăsit Steaua lăsând în urma lor câteva semne de întrebare.
Clubul roș-albastru avea prima opțiune la un eventual transfer definitiv, dar această clauză nu a fost activată, chiar dacă evoluțiile celor doi nu au fost tocmai dezamăgitoare. Conform unor surse din cadrul grupării steliste, renunțarea la Habibou s-a făcut după ce s-au descoperit unele probleme medicale de care suferea acesta la genunchi, o eventuală intervenție chirurgicală urmând a-l scoate din circuit mai mult timp.