„Se muncește mai mult și mai bine", povestea astă-primăvară, de la prezidiul Adunării Generale a FRF, președintele Răzvan Burleanu. Un tânăr bine, îmbrăcat într-un impecabil costum bleu-petrol, ușor mai închis la nuanță față de oamenii săi din cercul închis al puterii de la Casa Fotbalului: vreo 20 de inși în sacouri și pantaloni cu dungă, bleu-deschis - ulterior, am descoperit că erau copiate la milimetru după costumele băieților cu ochi albaștri de la SIE. Acestei confesiuni despre sudoarea care curge prin birourile de la Casa Fotbalului i-a urmat citirea unui lung text, scris parcă pentru un ziar de casă, cu comparații ridicole și asemănări forțate între actualul selecționer al României și alți antrenori de naționale. Statistici feliate în așa fel încât să arate bine, date trunchiate ca să dea bine pe hârtie.
De ce e falsă teoria „jucătorii sunt proști, nici Mourinho nu califica România”. Și substratul acestei strategii viclene și lașe