Primul a cedat nervos Dan Petrescu, care în minutul 7 a sărit ca ars de pe bancă cerând penalty la o prăbușire în careu a lui Bilașco. Deaconu a trecut zâmbind peste eveniment, aducându-i pe conducătorii ialomițeni în pragul unei crize de nervi. „Iar mă fură", spunea deja „Bursucul", gata să-și smulgă părul din cap de nervi. Atât le-a trebuit gazdelor, care n-au mai luat „tunurile" de pe arbitrul bucureștean până la finalul jocului. Parcă să le facă în ciudă lui MM și Petrescu, care fierbeau pe bancă, Deaconu mai trece cu seninătate peste o fază controversată în minutul 25, când Mara este secerat, cu tot cu balon în careul piteștenilor. „Nu se poate".
Ă‚sta ne omoară", spunea Petrescu rămas stană de piatră la marginea terenului. Și-a revenit însă repede și presiunea pe „omul în negru" s-a intensificat odată cu trecerea timpului. Pe acest fond, centralul nu vede în minutul 46 o împingere discretă a tânărului Rusescu, care egalează la doi de lângă Bălașa, și cel care sare ca ars este de această dată Cornel Penescu. Fazele controversate nu iau sfârșit, și în minutul 75 Deaconu intră definitiv în gura patronului de la PIC: „Penalty inventat la Onofraș. A arbitrat deștept și a câștigat cine a vrut el".