Naționala de handbal feminin a României a început cu dreptul "goana după medalie" la Olimpiadă și a învins cu 31-19 selecționata similară a Kazahstanului. Tricolorele au prestat un joc mai slab în prima repriză, la pauză scorul fiind de 13-10 în favoarea lor. După cele 10 minute de relaxare, fetele noastre au intrat mai proapete, pe final reușind să ofere un spectacol frumos publicului aflat în sală și a reușit să se impună în final cu 12 goluri diferență. Următoarea partidă a României va avea loc pe 11 august în compania țării organizatoare a JO, China.