Ne-am cutremurat și ne-am revoltat când l-am văzut pe Ștefan Dragoș Enache lovindu-l dement pe George Galamaz. Din păcate, nu e primul nebun care intră pe teren și atacă un jucător sau un oficial al unui meci de fotbal. În întreaga lume, chiar și pe stadioanele fotbalului civilizat, apar astfel de indivizi din când în când. E treaba psihiatrilor să-i trateze, a legii să-i pedepsească și a noastră, a tuturor, să încercăm să nu mai apară printre noi astfel de indivizi.
Demenții fotbalului!** Incidentul de la Petrolul – Steaua nu a fost singular în lumea sportului rege!