Performerele grupei se gândesc deja la calificare după startul bun. Victoriile din prima etapă ale lituanienilor și austriecilor au dat aripi celor două naționale în perspectiva calificării la Mondialul din Africa de Sud din 2010.
„Această atmosferă de entuziasm excesiv în jurul nostru după victoria obținută în România este periculoasă, dar mă și bucură pentru că lumea trebuia să ne ia în seamă", a declarat înaintea partidei cu Austria antrenorul lituanienilor, Jose Couceiro. „Totuși, am câștigat un prim război, iar lupta pentru calificare va fi aprigă", a continuat tehnicianul balticilor, care a ținut să precizeze că „victoria Austriei în fața Franței ne obligă să tratăm cu respect adversarul".