Aventura lui Dică în Serie A se va termina chiar în această iarnă. Destinația va fi Liga I și, cel mai probabil, CFR Cluj, deși mai sunt echipe interesate. Campioana l-a dorit pe fotbalistul de 28 de ani chiar pe vremea când juca în Ghencea, însă prețul cerut de Gigi Becali, anume Fabbiani și Semedo la schimb pentru decarul Stelei, i-a făcut pe Mureșan și Paszkany să lase baltă tranzacția. Acum, șefii campioanei au demarat tratativele cu cei din Peninsulă, iar afacerea are șanse mari de a se concretiza, mai ales că Dubarbier și Culio sunt pe picior de plecare, iar CFR-ul va avea în iarnă bani în cont și un post de mijlocaș ofensiv liber.