Înaintea examenului de la Praga, atacantul vrea un succes cu Dinamo. Lucian Burdujan este convins că Dinamo va pierde partida de la Vaslui din această seară.
De ce nu poți juca împotriva lui Dinamo?
Am simțit ceva dureri la nervul sciatic și am și o întindere musculară. Doctorul mi-a spus că nu e bine să forțez, pentru că accidentarea s-ar putea agrava.
Poate câștiga Vasluiul și fără Burdujan pe teren?
Fără discuții. Avem un lot foarte echilibrat din punct de vedere valoric și Vasluiul nu stă în niciun jucător, indiferent de numele lui. Îmi pare rău că nu pot juca, dar le voi ține pumnii colegilor mei. Din păcate, accidentările se țin lanț și nu am scăpat de ghinioane. Când îmi intrasem și eu în formă, iar sunt obligat să stau în tribună. Cred că dacă eram ocolit de aceste accidentări, acum jucam la Real Madrid.
Cu ce vă poate surprinde gruparea din „Ștefan cel Mare"?
Are atacanți foarte buni. Cu mare experiență. Toată lumea trebuie să fie concentrată. Nu numai defensiva.