Prin vocea purtătorului de cuvânt Dorin Irimia, luni, Dinamo și-a prezentat programul de pregătire din intersezon. Conform datelor furnizate de acesta, "câinii" vor efectua două cantonamente, unul în țară, la Poiana Brașov (în perioada 16-25 iunie) și altul în Anglia (28 iunie- 9 iulie). A doua zi după ce datele au fost făcute publice, ProSport a aflat că locația primului stagiu de pregătire a fost schimbată, iar elevii lui Flavius Stoican nu vor mai merge la Poiana Brașov și vor alege o destinație mai puțin costisitoare din punct de vedere financiar, Săcele, acolo unde vor fi găzduiți la un han.
Dinamo, cantonament la han. „Câinii” au schimbat locul primului stagiu din această vară. S-a renunțat la Poiana Brașov și se va merge la Săcele