Debut senzațional de partidă la Mediaș, între Gaz Metan și Dinamo. Vom juca ofensiv, anunța Cristi Pustai înaintea partidei, iar Gazul s-a ținut de cuvânt. În minutul 4, gazdele deschid scorul prin Pârvulescu. Lovitură liberă executată rapid, de pe partea dreaptă, Moți îl blochează în ultimul moment pe un adversar, apoi balonul ajunge la Pârvulescu, care îl execută pe Lobonț cu un șut la colțul lung, din 10 metri. Tot Mediașul rămâne la conducerea partidei și după marcarea golului, însă în minutul 18 Dinamo reușește egalarea, după o fază fixă. Izvoranu execută un corner de pe partea dreaptă iar N'Doye își trece în palmares primul gol în tricoul lui Dinamo, după o reluare cu capul, din 6 metri.
Gazdele nu resimt șocul și pun în pericol repede poarta lui Lobonț. După doar două minute de la golul dinamovist are loc cea mai controversată fază a primei reprize. După o centrare de pe stânga, Grillo reia defectuos din 6 metri, din unghi, apoi balonul ajunge la Boaru, care șuteaza din 7 metri, însă Moți oprește mingea cu mâna. Poarta era goală, însă Lajos a considerat că nu a existat intenție din partea fundașului dinamovist! Se putea dicta însă fără nicio problemă eliminarea lui Moți și penalty pentru Gazul!
Gazul a controlat apoi și restul primei reprize, care a mai avut parte de un moment fierbinte, în afara ratărilor jucătorilor gazdă. Izvoranu, aflat în poziție de offside, continuă jocul și marchează, după fluierul arbitrului. Lajor a închis ochii și la această fază, consider