Turneul de la Indian Wells a ajuns în faza sferturilor de finală. Cei mai buni opt jucători ai turneului se luptă în SUA pentru puncte și bani într-o competiție transmisă în direct de Sport.ro.
Aseară, rezultatele au fost destul de surprinzătoare, în condițiile în care Tsonga și Djokovic au fost eliminați.
Nadal, care nu a avut probleme în tururile precedente, învingându-i fără probleme pe Schuttler și Ancic, s-a văzut nevoit să facă față tirului de ași al 'uriașului' Isner. În cele din urmă, "Matadorul" s-a impus în trei seturi, 7-5, 3-6, 6-3, dar confruntarea următoare se anunță una foarte grea, cehul Berdych ridicându-și mult nivelul și începând să semene din ce în ce mai mult cu jucătorul care în urmă cu 2 ani bătea la poarta top 10-ului ATP.
Surpriza serii a fost consemnată în disputa dintre Ljubicic și Djokovic, croatul reușind să treacă de numărul doi mondial la capătul a trei seturi, care au durat o oră și 44 de minute: 7-5, 6-3. Nole a fost extrem de obosit după duelul de aproape trei ore din turul anterior, contra lui Kohlschreiber și a demonstrat încă o dată că este departe de forma care l-a consacrat. Ljubicic, capul de serie numărul 20, a trimis 13 ași și a bifat cea de-a doua victorie în cele șapte întâlniri directe cu sârbul.
Djokovic, eliminat!** Nadal și Murray sunt în pole-position să câștige la Indian Wells! VEZI SFERTURILE