Oficialii Cataniei nu au înghițit deloc transferul lui Nicolae Dică, afirmând că românul a fost cerut la club numai de către antrenorul Walter Zenga. Catania reprezintă momentul negru din cariera internaționalului român Nicolae Dică. Cumpărat în vară pentru 2 milioane de euro, plătibili în mai multe tranșe, fostul număr 10 de la Steaua a devenit în Sicilia simplu spectator, fiind trimis, de cele mai multe ori, în tribună de către antrenorul Walter Zenga. Pare de-a dreptul bizară atitudinea tehnicianului, care în cariera sa a mai lucrat cu Dică, și încă foarte bine pe vremea când pregătea echipa din Ghencea. Zenga e zgârcit când vine vorba să ofere explicații asupra modului în care l-a tratat pe român de la venirea sa la clubul sicilian: „Dică nu s-a putut adapta la rigorile fotbalului italian". Românul a jucat doar în primele două etape și în două partide de Cupă, împotriva Padovei reușind să și marcheze.