Sâmbătă „albă" în cel mai strâns dintre campionatele mari ale Europei: Real Madrid a devenit noul lider din Primera, luându-i fața Barcelonei, la golaveraj. În etapa a 25-a, Cristiano Ronaldo și compania au câștigat în prelungiri derby-ul cu Sevilla, scor 3-2, în timp ce catalanii, chiar și cu Messi din nou strălucitor, s-au poticnit la Almeria, unde nu au reușit decât un egal, 2-2.
„Prima finală de pe «Santiago Bernabeu»", așa cum a titrat ieri Marca, a fost câștigată de Real. Dar cu ce chin! Până în minutul 60, a fost 2-0 pentru oaspeții de la Sevilla. Xabi Alonso își marcase un autogol și se părea că pentru „galactici" începuse coșmarul. Apoi s-a trezit Cristiano Ronaldo și în doar câteva minute scorul a devenit egal. Momentul magic nu i-a aparținut însă portughezului, ci unuia dintre puținii olandezii rămași pe