Epuizați de bătăliile duse pe trei fronturi, campionii au avut o misiune clară pentru confruntarea cu Argeșul: trei puncte și revenirea pe podium după 13 etape de pribegie la mijlocul clasamentului.
În afara liniei mediane a oaspeților, pe care a mărturisit că o apreciază foarte mult, Trombetta s-a temut aseară și de ghinion. Aflat cu CFR pe locul 8 înaintea primului fluier al lui Tudor, la 9 puncte de liderul Dinamo, italianul nu a putut uita loviturile în bară din meciurile cu Steaua și Brașov și autogolul lui Panin de la Galați, fără de care ar fi așteptat mult mai liniștit finalul de sezon. Și nici nu s-ar mai fi întrebat dacă desele zvonuri cu privire la înlocuirea sa au sau nu vreun sâmbure de adevăr.