Dota - Defense of The Ancients, proiect pornit ca o simplă hartă pentru Warcraft III, a ajuns mai popular decât jocul în sine, creând o adevărată isterie în jurul său. Cei de la Valve au prins mirosul succesului, angajând unii dintre membrii echipei care s-au ocupat de dezvoltarea hărții pentru Warcraft III în vederea realizării unei continuări. Astfel a luat naștere Dota 2, un joc comercial bazat pe motorul grafic Source (Half-Life 2, Portal 2), ce urmează a fi lansat în acest an.