Dumitru Dragomir este unul dintre cei care știu cel mai bine care sunt dimensiunile actualei crize financiare, simțindu-i efectele chiar pe pielea sa.
Investițiile lui Mitică de la Ligă în domeniul imobiliar au înghețat, practic, în ultimul an, acesta rămânând cu banii blocați în vile și blocuri de apartamente pe care, în condițiile precare de astăzi, nu le-a mai putut vinde. Resimțind astfel în mod direct dimensiunile crizei, dar cunoscând foarte bine și problemele financiare are fiecărui club în parte, Dragomir a făcut o prognoză foarte sumbră în ceea ce privește soarta fotbalului românesc în 2010. Astfel, bossul de la Ligă a estimat că aproximativ o treime din cele 18 cluburi se află în pragul colapsului.
„Cam 30-40% din cluburi sunt deja la pământ din punct de vedere financiar. De când sunt eu nu am întâlnit așa ceva...", a declarat Dragomir, ceea ce ar însemna că șase cluburi de primă ligă sunt în pragul prăbușirii.