Disciplina e atuul echipei feminine de fotbal a Craiovei. Sorin Pătrașcu trasează ultimele indicații și vede cinci fete venite prima dată la antrenament, pe care le și bagă la jocul școală. Fetele n-au trac, își dau treningurile jos și majoritatea au tricouri cu jucătorii preferați, Drogba, Adriano sau Ronaldinho. Călcâie, șuturi la poartă, pase din prima, preluări și un-doi-uri le sunt familiare tinerelor jucătoare, care își fac datoria și încearcă să impresioneze. Cristina Iacoviță se evidențiază, nu degeaba este la națională și îl place pe Mutu, iar Alina Peșu, golghetera, este cea mai tehnică, dar și cea mai rea. Se ceartă cu sora ei: „N-a ieșit, pe mă-ta!". Iar răspunsul surorii mai mici, Simona, e prompt: „Ba, mă-ta!". Practic este un duel între Drogba și Ronaldinho, pentru că amândouă sunt îmbrăcate în tricoul vedetelor