Fosta extremă Ilie Gârleanu își amintește că echipa de atunci a Timișoarei avea un joc asemănător cu cel practicat acum de trupa lui Sabău
Stilul pragmatic al lui Poli din urmă cu 55 de ani, impus de antrenorul Eugen Mladin, le-a adus bănățenilor o victorie și nouă egaluri în primele zece etape. Extrema dreaptă a lui Poli din anii 50, Ilie Gârleanu, spune că timișorenii nu aveau în acea vreme prea multe valori individuale, astfel că performanța de a nu pierde niciun meci după zece etape s-a datorat în primul rând disciplinei tactice impuse de antrenor. "Mladin era un foarte bun strateg și de aceea am reușit să scoatem foarte multe rezultate de egalitate în meciuri grele. Era un bun pedagog și un foarte bun psiholog. Știa să îi pună la punct pe cei care se credeau vedete, dar și să îi îmbărbăteze pe cei mai puțin talentați. Venise de la București, unde nu avea loc de ceilalți antrenori", povestește Gârleanu. Poli juca atunci în sistemul WM și, la fel ca acum, se baza foarte mult pe contraatac. "Pe faza de apărare, noi jucam încă de atunci 4-4-2. Halful Tănase cobora lângă ceilalți fundași, iar eu și cu Boroș, extremele, ajutam apărarea, ceea ce era un lucru nou. Boroș și cu mine aveam împreună 30 de centrări pe meci în fața porții. Aveam multe contraatacuri, pentru că Boroș scotea 11 secunde la suta de metri, iar eu eram campion național la proba aceasta", explică fostul fotbalist timișorean, acum în vârstă de 79 de ani.
Sfaturi pentru Sabău
Echipa timișoreană, care atunci