Marian Iancu a continuat să pună presiune pe actualul antrenor al clubului la care el în patronează. Oficialul timișorean a reiterat ideea că dacă Uhrin nu va câștiga două din următoarele trei meciuri, tehnicianul va fi dat afară. Referitor la depunctarea echipei sale, Iancu a spus că cele șase puncte care reprezintă penalizarea administrată bănățenilor, vor reveni în visteria echipei.
"Aștept ca Uhrin să își schimbe atitudinea să își recunoască greșelile, că nu e Eintein. Au fost o serie de meciuri pe care le-am câștigat greu, după care ne-a umilit Dinamo. Eu vreau să continu cu el pentru că eu l-am adus la echipă. El spune că își asumă rezultatele fără însă să își asume și consecințele rezultatelor. O să aduc cele șase puncte înapoi, pentru că sunt responsabilitatea mea. Timișoarei i se va anula depunctarea.", a spus Iancu la sport.ro.