Edel Apoula Bete, fostul portar al Rapidului, a ajuns titular la PSG. Armeano-camerunezul profită de accidentarea lui Coupet, care va lipsi de pe gazon cel puțin trei luni.
Adus în Giulești în 2005, liber de contract, după ce Rapid s-a judecat la UEFA cu Pyunik Erevan, Edel nu a simțit ce înseamnă farmecul vieții decât în nouă meciuri, Coman fiind în acea perioadă titular între buturile Rapidului. Președintele de atunci al vișiniilor, Dinu Gheorghe, și Mihai Stoica, fostul antrenor al echipei a doua, au fost cei care au insistat ca Edel să vină la Rapid. „Aventura" portarului în Giulești s-a încheiat însă repede. „După ce am plec