Pentru promotorul Eduard Irimia orice zi dinaintea unei gale, ca cea de mâine, de la Patinoarul „Mihai Flamaropol" din București (ora 21:00), se încheie invariabil. Cu vizionarea unui film, alături de prietena lui, la Mall AFI Cotroceni. Amator din copilărie de pelicule de Oscar, Edi (37 de ani) și-a creat parcă propria lui casă de film - Local Kombat - cu derivațiile Kombat.ro, SuperKombat și altele - dar și cu platouri transformate în ring. De dans, nici vorbă! Doar pumni și picioare. În miez de noapte, printre hârâitul unei mașinuțe de spălat faianța, două priviri tăioase ale agenților de pază și trei ocheade impenetrabile ale manechinelor de plastic dintr-un magazin, l-am ținut pe promotor în Mall. Că tot e el un tip nocturn.
Salut, Edi! Ori la cumpărături în Real, ori la film probabil la ora asta...
Sunt înnebunit după filme și prefer să vin aici cu prietena mea în fiecare zi de luni până vineri. Ba m-am întâlnit la orele astea, ba cu Bendeac, ba cu Cotabiță. Numai seara, după 22:00. La sala VIP nu merg, pentru că e prea mică parcă. Înainte preferam să-mi iau o vacanță după câte o gală și alegeam de multe ori Egiptul, pentru scufundări, dar la ce conflicte sunt prin zona aia, n-am chef să mor acum... Prefer filmele...
Zi-mi atunci într-o secundă pelicula ta preferată...
Edward Omul Foarfecă (n.r. cu Johnny Depp și Winona Ryder)...
Dar tu prea tai în carne vie... pari să-i protejezi mereu pe toți băieții de la Local Kombat...
Au fost diverse etape ale Local Kombat, cân
Eduard Omul Foarfecă!** Promotorul Edi Irimia explică felul cum îi bagă în orice casă din Brunei și Congo pe Iftimoaie sau pe Moroșanu