Unirea eroică a lui Dan Petrescu a reușit surpriza și le-a ținut piept lui Hamburg, chiar la ei acasă, pe Nordbank Arena. Urziceniul nu s-a comportat deloc ca un outsider, ba din contră, ialomițenii au contat în atac, trecând pe lângă deschiderea scorului de mai multe ori. Germanii au început în forță meciul împotriva acestor necunoscuți de care nu se temeau atunci când au picat cu ei la tragerea la sorți. Prima repriză, ialomițenii au reușit să pună mari probleme porții lui Rost, prin atacurile lui Onofraș, Bilașco și Bogdan Mara, dar niciunul dintre atacanții lui Dan Petrescu nu a putu deschide scorul. În minutul 6, Unirea a cerut penalty la un henț clar în careu al lui Matijsen, dar arbitrul turc Firat Aydinus nu a fluierat nimic. Puțin mai târziu, Hamburg trece pe lângă deschiderea scorului, după ce Jarolim lovește bara în urma unui șut în forță.
Chiar înainte de pauză,Onofraș are o execuție spectaculoasă, vizează colțul lung al porții lui Rost, dar Unirea nu reușește să înscrie. Ialomițenii au intrat la vestiare fără să primească niciun gol, după cum s-ar fi așteptat jucătorii și oficialii lui Hamburg. Unirea a făcut o figură frumoasă, punându-le probleme elevilor lui Martin Jol în special în primele 45 de minute, demonstrând de ce se află pe primul loc și în campionatul românesc.
Repriza a doua a început identic cu prima, Hamburg aflându-se în atac, dar tot Urziceniul a cerut un alt penalty. După primele zece minute, în care Unirea a încercat să atace poarta lui Rost.