Provincia este la putere, Mirel Rădoi, singurul reprezentant al granzilor din capitală în statistica turului.
Așa cum v-a obișnuit la fiecare final de an, ProSport vă prezintă o echipă ideală a Ligii I, conform clasamentului stelelor prin care reporterii ziarului notează etapă de etapă prestațiile fiecărui fotbalist.
Spre deosebire de anii trecuți, putem afirma că 2008 a fost anul provinciei, singurul fotbalist al granzilor Capitalei care și-a făcut loc printre titulari fiind Mirel Rădoi, căpitanul Stelei având însă cea mai mare medie dintre toți: 2,538 stele.
Surprinde absența din top a unor nume grele, precum fundașul central al Stelei, Dorin Goian, sau fundașul dreapta al CFR-ului, Tony, trădați de inconstanță, însă parcursul bun al revelațiilor Unirea Urziceni și FC Brașov au scos la rampă nume noi, precum Rui Duarte sau Marius Onofraș. Gafele de la începutul campionatului l-au costat pe Zapata postul de titular al "Echipei Ideale ProSport", iar goal-keeper-ul columbian nu a mai prins nici măcar Top 5 al portarilor, între buturi fiind ales noul "înger păzitor" al Timișoarei, Costel Pantilimon.
Nu numai în clasamenÂtul real s-au schimbat lucrurile față de anul trecut, acum Dinamo, Urziceni și Timișoara fiind la putere, ci și în echipa turului, unde s-au înregistrat nu mai puțin de 9 schimbări față de cea din sezonul 2007-2008.
3 jucători au evoluat pentru două echipe: Semedo (CFR Cluj / Steaua), Ninu (Gloria Buzău / Gloria Bistrița) și Anca (Oțelul / Gloria Bistrița)
Ei sunt aleșii! Vezi aici echipa ideală a Ligii I!