România a fost eliminată de la Campionatul Mondial de Handbal, după ce Serbia a terminat la egalitate aseară, scor 24-24, cu Croația. Partida ce a urmat cu Australia, 29-14 rezultat final, nici nu a mai contat. Practic, și meciul din această seară, de la Lund, cu Serbia, este doar unul de palmares. Dintr-un alt motiv este totuși unul special: Marian Cozma.
Înfrângerea României cu Algeria, suferită marți, a cântărit decisiv în ecuația calificării pentru grupele principale. Până aseară, România încă mai deținea șanse matematice pentru a se califica între cele mai bune 12 echipe din lume, obiectiv cu care tricolorii au plecat la turneul final. Băieții lui Vasile Stângă se agățau de faptul că Serbia nu a jucat, la rândul ei, la nivelul pretențiilor, astfel că se așteptau la o confruntare decisivă azi cu Vujin & Co. Numai că sârbii le-au stricat toate socotelile. În prima partidă a Grupei C de aseară, Serbia a dat marea lovitură Croației, reușind