Oltchim face istorie în Liga Campionilor și în 2010. După patru meciuri, Vâlcea este prima echipă calificată în semifinale. Radu Voina și-a instruit perfect echipa și sâmbătă, la Volgograd, astfel încât a obținut punctul necesar cu Dinamo, 32-32, pentru a fi matematic între cele mai bune patru grupări ale Europei.
"Meritul este doar al fetelor. Noi, antrenorii, suntem și noi pe-acolo, dar greul îl duc jucătoarele", spune Radu Voina după calificarea Oltchimului en-fanfare în „careul de ași". Antrenorul campioanei României rămâne un tip modest, cu picioarele pe pământ, deși, în mod normal, ar fi trebuit să fie în culmea fericirii. Doar este singurul antrenor din țară care a reușit să califice de două ori consecutiv o echipă în semifinalele Ligii Campionilor.
Momentele mai dificile de la începutul acestui an au lăsat urme. Radu Voina a fost contestat de suporteri și a trăit permanent sub amenințarea că ar putea fi demis. "Nu a fost o perioadă deloc ușoară, dar asta-i soarta antrenorilor. Dacă se striga de mine, nu mă deranja, dar fetele s-au simțit ele atacate. Niciodată nu m-am gândit să renunț, deși probabil că asta s-a urmărit. Am așteptat să treacă timpul pentru ca acest lucru să se rezolve", susține tehnicianul campioanei, care a fost ținut pe bancă doar de rezultate.