La doar 23 de ani, Estera Dobre face parte din lotul olimpic de lupte condus de Daniel Ioniță și Aurel Șuteu și este deținătoare a unui număr impresionant de medalii, cărora nici ea nu le mai ține șirul.
Sosită de curând de la Baku, unde și-a îmbogățit palmaresul cu cea de-a treia medalie de argint (cat. 51 kg), ieșind, din nou, vicecampioană europeană de senioare (2007, 2009, 2010), Estera își continuă exercițiile în micuța sală de sport a Grupului Școlar „Kos Karoly" din Sfântu Gheorghe (Covasna) sub îndrumarea antrenorului emerit Matefi Arpad, coordonator al secției de lupte libere a CSM și CSS Sfântu Gheorghe și, totodată, tehnician al Centrului Național Olimpic Feminin de Lupte.