Sloganul „Mamă te iubesc, dar nu ca pe U!" i se potrivește de minune și unei tricolore din lotul lui Gheorghe Tadici, prezentă la Campionatul European de handbal feminin. Deși a avut oferte importante în ultimii ani, inclusiv de la campioanele Oltchim Rm. Vâlcea și HCM Baia Mare, Florina Chintoan (29 ani) le-a refuzat cu tărie pentru a rămâne în Cluj. De la Universitatea, jucătoarea a prins câteva turnee finale, inclusiv pe cel din Ungaria și Croația, chiar dacă echipa de club a ajuns foarte jos în acest sezon, în primul rând din cauza condițiilor financiare.
EURO 2014 | Florina Chintoan a dat cu piciorul la contracte cu echipe mari pentru o dragoste fără măsură: U Cluj-Napoca. „Fac handbal cu zâmbetul pe buze, pentru mine contează foarte mult să fac alegerea cu sufletul”