Alexandra Dulgheru (25 ani) radiază energie, povestește cu mult drag și umor întâmplări din circuit - mai ales din perioadele în care accidentările îi dau pace - nu foarte multe în ultimii patru ani. Alexandra râde. Glumește. Are destule povestioare pentru a răspunde, parcă la fiecare întrebare, cu o întâmplare prin care explică: cum a ajuns să aibă în carnețelul de schițe portetul unei fete cu Turnul Eiffel în cap, cum l-a bătut pe prietenul lui Monfils la FIFA, cum se destinde atmosfera la antrenamente în cvartetul de patru fete din echipa antrenorilor Gonzalo Lopez și Martin Vilar.
EXCLUSIV | Frumoasa viață neștiută a artistei Alexandra Dulgheru. Jos pălăria, Piti! ProSport a vizitat-o pe jucătoarea de tenis cu un come-back perfect în 2014