Sportul pare o echipă care și-a acceptat de mult condiția de formație virtual retrogradată. Astfel se pot explica zâmbetele de pe fețele lui Curelea sau Marinescu de la începutul partidei. Nimic din mimica lor nu trăda faptul că Sportul se depărtează la ani lumină de ultimul loc care rămâne în Liga I.
Ca o echipă care s-a împăcat cu soarta a arătat Sportul și în teren la Bistrița. În tur "studenții" făceau spectacol cu "vampirii" (4-2), dar atunci în teren erau liderii Varga și Bălan. Ei au lipsit astăzi, ultimul refuzând să facă deplasarea din cauză că n-a fost plătit. Nici la Gloria nu mai este Moraes, dar Pădureanu a găsit improvizații. L-a descoperit pe italianul Cavalli, care tinde să devină numărul unu din atacul lui Manea. Prima dată a șutat slab, iar Niculescu a reținut (25), pentru ca apoi Băjenaru să-l imite pe italian cu un șut din voleu (29). Patriche a fost singurul student care a avut pretenții de la "examenul" din Bistrița, în prima parte, dar Albuț nu i-a permis să se afirme (37).
Există viață după Moraes!** Gloria – Sportul Studențesc 1-0