Răzvan Lucescu (foto) spune că atitudinea jucătorilor s-a schimbat în bine după meciul cu Serbia și crede că Tănase și Daniel Niculae vor deveni jucători de bază în scurt timp.
România joacă azi al doilea amical din mandatul lui Răzvan Lucescu, care atrage atenția că e foarte interesat de rezultat. „Aș fi ipocrit să spun că nu mi-am propus să câștig aici, la Varșovia", spune Lucescu.
Antrenorul naționalei speră să nu mai trăiască niciodată senzația de dinaintea partidei cu Serbia, când Mutu și Adrian Cristea au confundat selecția la națională cu un concediu. „Nu s-a venit în vacanță la echipa națională, cu excepția meciului de la Belgrad. Atunci a fost o convocare mai puțin reușită și lucrurile au mers foarte prost. La celelalte convocări totul a fost perfect, așa cum se întâmplă și acum. Se vede că acum avem un grup nou, cu mult entuziasm, care vrea performanță", este de părere selecționerul.