Cu două săptămâni înaintea datei limită de anunțare a loturilor pentru Euro, Victor Pițurcă a comunicat numele jucătorilor care se află în vederile sale.
Cea mai importantă absență este cea a lui George Ogăraru, fundașul lui Ajax nefiind inclus pe lista lărgită a antrenorului. El nu a fost convocat, deoarece a jucat foarte puțin în sezonul de primăvară, din același motiv ratând prezența la Euro și Laurențiu Roșu. Pițurcă știa de problemele pe care le au cei doi la echipa de club și i-a sfătuit din timp să ceară să joace la echipa a doua, pentru a avea meciuri în picioare, lucru care nu s-a întâmplat.