E tot mai evident că Rapid merită o soartă mai bună decât prezentul nesigur pe care‑l trăiește. Joacă de parcă nu ar fi necazuri cu conturile și cu actele de proprietate ale clubului și își respectă parfumul despre care, când și când, ne vorbește plastic Copos. Un om cărunt sfințește porțile și mijlocul terenului. Aghiasma nu costă. Nu costă nici crucile făcute solemn și nici imnul cu 1923 cântat cu aceeași prospețime ca prima dată, astfel că Giuleștiul abundă de astfel de manifestări când mai sunt doar câteva minute până la un nou meci. Asta pentru că așa trăiește Giuleștiul de când s-a născut. Situația neclară de la vârf nu inhibă cu nimic spiritul unei echipe care se agață de fotbalul pe care-l joacă. Și îl joacă!