Se spune că cel mai dificil este să ajungi în Feroe, nu să trăiești sau să joci fotbal acolo. De prima parte ne-am convins ieri, despre celelalte vom vedea zilele următoare. Așezate undeva între Islanda, Scoția și Norvegia, cele 18 insule care formează Feroe sunt de fapt o regiune autonomă a Regatului Danemarcei. Pentru a ajunge acolo sunt puține variante. Din cauza condițiilor meteo, aproape mereu este ceață, iar relieful e stâncos, o singură companie aeriană zboară la Vagar, singurul aeroport al insulei, un fel de Băneasa mai curat și mai aerisit. Cel mai la îndemână este să zbori din Copenhaga două ore, dar există curse și din Londra, Glasgow sau Oslo.
Feroe îi așteptă pe tricolori cu o echipă de amatori