Campioana României la polo, CSM Oradea, a ratat calificarea în semifinalele Cupei LEN, deși a învins, pe teren propriu, cu scorul de 8-6, echipa germană Wasserfreunde Spandau 04 Berlin, în meciul retur al sferturilor de finală.
Scorul pe reprize a fost 4-0, 2-3, 2-1, 0-2, după ce în tur Spandau 04 a câștigat pe teren propriu, cu scorul de 10-7 (2-1, 1-0, 4-6, 3-0).
Campioana României a pornit ca din „pușcă", având un avantaj de 3-0, după primele cinci minute de joc, pentru a încheia prima repriză cu 4-0.
Spandau a ripostat abia după 11 minute de joc, când a marcat prin Bukowski (4-1), dar căpitanul orădenilor Baidoc a remontat rapid, 5-1. Repriza secundă a fost mai disputată, Spandau 04 profitând și de unele eliminări din tabăra ardelenilor (5-2, min. 14). La pauza mare scorul a fost 6-3.
La reluare, Crețu și Negrean au mărit diferența (8-3), readucând speranțele de calificare cu un minut înaintea ultimei pauze, în care tabela arăta 8-4.
Ultimele opt minute ale partidei cu Spandau 04 s-au derulat în aplauzele, dar și huiduielile spectatorilor, care nu i-au i
Final de infarct!** Oradea ratează calificarea în semifinalele Cupei LEN!