Antrenorul Nicolae Forminte așteaptă cu încredere concursul gimnastelor sale și se gândește la mai multe medalii. La ora prânzului, pe aleile din Satul Olimpic este forfotă. Sportivii se întorc de la antrenamente, se duc spre camerele lor și imediat coboară pentru a merge la masă. Drumul de la corpul A12, unde stau românii, până la restaurantul din sat, unul destul de lung, vreo 10-15 minute de mers agale, este prilejul perfect pentru a-i mai afla gândurile lui Nicolae Forminte.