Antrenamentul pe podium, practic cel oficial, ultimul dinaintea competiției olimpice, este un adevărat spectacol în sine. Gimnastele repetă exact ordinea de intrare în concurs și cu exact aceleași adversare din grupe, arbitrele notează, camerele tv transmit live simulând ziua de concurs. Ieri, a fost rândul fetelor să facă turul aparatelor din sala olimpică, „National Indoor Stadium", cum se numește uriașa sală. Cu tribune altfel goale, pentru că publicul nu are acces la antrenamentul pe podium, ci doar ziariștii, prezenți cu sutele.