Așa cum ProSport a anunțat astăzi în ediția tipărită, Octavian Abrudan este noul transfer al Stelei. Fundașul a fost prezent astăzi la antrenamentul echipei din Ghencea, urmând ca mâine să plece în cantonament cu Steaua, în Austria.
De asemenea, la ședința de pregătire a Stelei a fost prezent și fostul căpitan, Mirel Rădoi. "Am venit să fac puțină mișcare cu băieții și să le urez baftă, pentru că pleacă mâine în cantonament și nu știu când o să ne mai vedem. Băieții sunt ok, dar puțin obosiți, pentru că abia au început pregătirile. Dintre jucătorii noi îi știam doar pe unii, iar pe ceilalți i-am văzut acum pentru prima oară. Cred că aceste achiziții s-au făcut cu cap și nu au fost făcute într-o doară", a spus Rădoi.
Mirel Rădoi exclude, pentru moment, o revenire la Steaua. "În acest moment nu se poate discuta de întoarcerea mea la Steaua, poate în viitorul mai îndepărtat. Deocamdată nu știu nimic nici de un transfer al meu la o altă echipă. În următoarele zile mă voi întoarce la Riyad, pentru că o să începem și noi pregătirea", a conchis Rădoi