Nu e Michael Johnson, dar puțin modelat ar fi ajuns poate redutabil. Nu va lua nici startul la JO 2012, dar acum știe mai bine Londra decât Iașiul natal. Și nu interpretează nici „Eu beu", pentru că nu e Pavel Stratan, e chiar Pavel Ștefan, un atlet talentat de doar 22 de ani, care a abandonat momentan sportul de performanță pentru a-și croi un drum în viață. Cazul său nu e unul izolat, ci simbolizează întreaga situație a sportului românesc, unul în care valorile nesusținute și neprotejate sau cele care înoată împotriva curentului fie se pierd, fie deraiază în joburi obscure, dar profitabile. Mai există două categorii: segmentul supercampionilor, adică personajele care n-au grija zilei de mâine și, cei mai mulți, absolvenții de ANEFS, care pornesc în noua carieră din spatele catedrelor plasate în sătucuri uitate de lume. Pentru a-și lărgi orizonturile, unii iau însă viața în piept, sătui să se hrănească cu optimism și să-și crape mușchii doar din iubirea necondiționată pentru sport. E și cazul personajului nostru: un fost campion național de tineret în probele de sprint, medaliat la Balcaniade și participant la Cupa Europei. Acum inspiră aerul închis al unui spațiu neconvențional cu fete apetisante și râuri de Dom Perignon, expirându-l la ședințe de alergare pe marginea Tamisei.