Deși spune că este contestat de câteva zeci de "vagabonți", George Becali are parte de surprize neplăcute de peste tot. După ce s-a trezit cu mesaje împotriva sa în America, la un meci din Major League Soccer, precum și la meciul Stelei din Irlanda cu Saint Patrick's Athletic, europarlamentarul mai are parte de un banner împotriva sa.
De data aceasta este vorba de Olanda, unde suporterii echipei NEC Nijmegen au arborat un banner de solidaritate cu fanii Stelei. Pe pânza fanilor de la NEC scria "Becali pleacă!", fiind arborată la partida din deplasare de laArnhem, contra lui Vitesse.
Interesant, ambele echipe au fost adversare ale rivalelor Stelei, Dinamo jucând cu NEC, iar Vitesse cu Rapid. De fiecare dată, echipele românești au fost eliminate.
FOTO** Becali, contestat în Olanda de fanii lui NEC Nijmegen!