Valeriu Bordeanu, 33 de ani, este, de ieri, noul fundaș stânga al echipei Dinamo. Achiziționarea acestuia se datorează în special lui Cristi Borcea, acționar care a decis să se reimplice activ la Dinamo și care a contribuit și financiar, dar și prin relațiile pe care le are, pentru a-l direcționa pe jucător în „Ștefan cel Mare".
Mutarea lui „Leonidas" vine într-un moment în care Victor Pițurcă, managerul Universității Craiova, era și el interesat de serviciile fotbalistului. Chiar și în aceste condiții, Bordeanu a preferat Bucureștiul, devenind în acest fel unul dintre puținii fotbaliști care au trecut în carieră pe la toți cei trei granzi din Capitală, respectiv Steaua (1999-2003), Rapid (2003-2004) și acum Dinamo. Mai mult, revenirea lui Borcea în prim-plan la Dinamo este marcată, de fapt, de o posibilă dublă lovitură a fostului președinte executiv.
Asta pentru că roș-albii vor să-l înregimenteze și pe Vasile Maftei (29 de ani), fostul căpitan al Rapidului având șanse foarte mari să evolueze în tricoul „câinilor". Maftei poate fi o soluție și pentru flancul drept, dar acolo a fost adus deja spaniolul Rubio, așa că Andone ar dori să-l folosească pe acesta în centrul apărării. „Eu îl vreau pe Maftei. Acum depinde foarte mult dacă el își va dori să ajungă la Dinamo", a afirmat ieri Ioan Andone. În aceste condiții, un efect secundar al achiziționării celor doi fotbaliști va fi cedarea sub formă de împrumut a lui Sergiu Homei, Laurențiu Rus și Zie Diabate. Destinația lor: Unir